"Redactează ştiri scurte, astfel încât să te asiguri că vor fi citite, limpezi şi clare, astfel încât să te asiguri ca vor fi apreciate, oferă detalii de atmosferă, astfel încât cititorii să-şi amintească de acest lucru şi după câteva zile, şi cu acurateţe, pentru a le oferi cititorilor tăi un ghid preţios" JOSEPH PULITZER

luni, 5 octombrie 2009

Basescu vrea din nou capitan de nava. A uitat ca a votat flota

Una dintre cele mai mari minciuni spuse de Traian Basescu de cand este presedinte a fost rostita la sfarsitul saptamanii trecute. Acesta a declarat ca nu ii este frica de pierderea alegerilor pentru ca se va intoarce pe mare, capitan de vas. Este o minciuna pe care nici chiar Base nu o crede deoarece el stie mai bine ca oricine faptul ca tara noastra nu mai are flota maritima tocmai din cauza sa. Nici primar nu ar putea sa se intoarca, la eventuale alegeri, ca trebuie sa dea socoteala despre casa din Mihaileanu. Nici ministru al transporturilor nu poate sa mai fie pentru ca acum se vrea constructia de autostrazi, ceea ce el nu a acceptat cand conducea Transporturile. Naufragiatul Base se va lafai in bogatia adunata in ultimii 20 de ani si pe care cei care l-au votat, pacaliti fiind de falsa lui stare materiala de mijloc, au trecut-o cu deosebit succes cu vederea.

0 comentarii: