"Redactează ştiri scurte, astfel încât să te asiguri că vor fi citite, limpezi şi clare, astfel încât să te asiguri ca vor fi apreciate, oferă detalii de atmosferă, astfel încât cititorii să-şi amintească de acest lucru şi după câteva zile, şi cu acurateţe, pentru a le oferi cititorilor tăi un ghid preţios" JOSEPH PULITZER

vineri, 23 octombrie 2009

A început porcăiala electorală

Începând de astăzi e dezlegare la injurii între politicieni, la minciuni gogonate, la porcăială între oamenii care până mai ieri se înţelegeau, nu că până acum nu ar fi fost aşa, dar de astăzi s-a dat startul la o nouă campanie electorală. De această dată este vorba despre campania pentru câştigarea preşedinţiei României. Poate pentru unii nu pare importantă, dar pentru partidele politice este de o importanţă capitală. Dacă va ieşi câştigător cel pe care îl susţin ei, atunci viitorul pentru următorii trei ani, ce puţin, se întrevede a fi foarte profitabil, dacă nu va câştiga vor urma tot atâţia ani, cel puţin, de regres economic. La nivel local situaţia este tratată cu maxim de răspundere. Startul campaniei electorale, furat sau nu, a dus la declanşarea unor atacuri între partidele politice, între liderii celor trei principale formaţiuni politice. Aşa cum ne aşteptam, toţi ne spun adevărul, niciunul nu ne minte, toţi ne vor binele iar candidaţii lor, absolut toţi, sunt un fel de fete mari în ale politicii şi corectitudinii. Aşa situaţie mai rar! Cele trei partide, PSD, PDL şi PNL cu siguranţă vor crea un circ total în campanie, se vor jigni şi chiar se vor înjura de mamă. Vorbim despre aceiaşi reprezentanţi de partide care acum doi-trei ani erau colegi de partid sau de alianţă, ori de cazuri în care acum câteva luni îşi împărţeau funcţiile de conducere din deconcentrate. După o lună de campanie, şi după ce se va şti care este cel mai tare dintre candidaţi, aceiaşi oameni, de la aceleaşi partide, vor sta din nou la masă pentru negocieri în vederea formării unui nou guvern. Mie mi s-a părea mai normal, în condiţiile astea, ca toată campania electorală să fie ferită de jigniri reciproce pentru ca viitoarele negocieri politice din decembrie să fie mai uşoare. Acum rămâne de văzut cum vor considera liderii politici de cuviinţă că e mai bine să ducă o campanie electorală. Calm sau cu jigniri?

0 comentarii: