"Redactează ştiri scurte, astfel încât să te asiguri că vor fi citite, limpezi şi clare, astfel încât să te asiguri ca vor fi apreciate, oferă detalii de atmosferă, astfel încât cititorii să-şi amintească de acest lucru şi după câteva zile, şi cu acurateţe, pentru a le oferi cititorilor tăi un ghid preţios" JOSEPH PULITZER

vineri, 3 iulie 2009

Prefectul si-a sarbatorit ziua in forta


Prefectul Cristian Roman a implinit ieri 44 de ani, Institutia prefectului fiind transformat in loc de pelerinaj pentru ştabii botoşăneni, unii sinceri în faţa singurului reprezentant al Guvernului în teritoriu alţii doar din pupincurism au fost alături de acesta. „Red Bull”, aşa cum îi spune presa încă din primul mandat, ca urmare a unui pont venit de la unul dintre apropiaţii lui Roman, a primit şi un cadou mai deosebit, un sac de box şi mănuşile aferente. Imaginea este una cât se poate de sugestivă, „Red Bull” cu mănuşile de box. Cam aşa este în fiecare zi prefectul nostru şi orice director de instituţie descentralizată sau orice alt personaj care îi stă în cale şi i se opune riscă să fie transformat într-un sac de box. Mulţi au simţit asta pe pielea lor atunci când s-au confruntat cu prefectul iar acesta era nervos. Aşa că şi mulţimea de pupincurişti care i-a urat ieri „La mulţi ani!” de frică sau din interes, dar nesinceră, trebuie să aibă grijă să nu se transforme în sac de box pentru „Red Bull”, deoarece acesta stă cu mănuşile pregătite în orice moment, din câte îl cunosc. Eu nu l-am sunat ieri să-i urez una şi alta, nici nu am trecut pe la biroul său, deoarece nu aveam loc de cei care nu mai puteau respira de cât îl pupau în cur pe prefectul judeţului. Exact ca în faza de la mondenii, când Băse se ceartă cu un papagal pe care-l face găozar, iar la un moment dat îi spune să-l pupe în cur, la care papagalul replică „nu am loc de Boc”. Eventual voi trece astăzi să-i duc o alifie pentru usturimile provocate de grupul de pupincurişti.