sâmbătă, 2 martie 2019

Câți bani a pierdut județul Botoșani în 2019 din cauza PSD?

Când ai majoritate parlamentară dar ai alte preocupări decât guvernarea țării și ajungi în luna martie fără buget votat și totuși spui că vrei să faci bine.


Câți bani a pierdut Botoșani din cauza PSD în 2019?

Întreb asta pentru că PSD susține că din cauza lui Iohannis nu se fac investiții de 30.000 DE EURO ZILNIC în județul Botoșan pentru că nu aprobă bugetul votat de PSD.


Chiar dacă nu va fi pe placul liderilor PSD, acest calcul trebuie făcut pentru că pesediștii au dreptate, acum pierdem bani din cauza contestării bugetului la Curtea Constituțională, dar până la acest moment am pierdut bani pentru că PSD nu a avut timp tot anul 2018 să facă un buget pentru 2019.

Pentru cei care au uitat, proiectul de buget a fost votat pe 15 februarie. Adică PSD a fost luat prin surprindere că după 2018 mai vine un an și că trebuie buget și pentru acest an.


Guvernul a alocat pentru 2019, 10 milioane de euro pentru modernizarea drumului DN 28B, Botoșani-Târgu Frumos, reabilitarea drumurilor județene și comunale, amenajări hidrologice pentru combaterea inundațiilor. Toate primăriile din județ au cel puțin un proiect aprobat. Nicio investiție nouă nu poate începe pentru că Iohannis pune bețe-n roate guvernării PSD. Asta înseamnă că valoarea investițiilor întârziate în Botoșani este de 30.000 DE EURO în fiecare zi lucrătoare din 2019 care trece fără buget adoptat! Dar pe Iohannis nu îl interesează dezvoltarea comunităților locale, ci doar campania sa electorală!”, a declarat Doina Federovici, președintele PSD Botoșani. 


Așadar, câți bani am pierdut în 2019 pentru că PSD nu a avut timp anul trecut să facă un buget? 

41 de zile lucrătoare au fost în 2019 în perioada 1 ianuarie-2 martie. Asta înseamnă că județul Botoșani a pierdut 1.230.000 euro în această perioadă pentru că PSD nu a avut anul trecut grija bugetului pentru 2019. 






Niciun comentariu:

După succesul din Casa Poporului, senatorul Șoptică va fi ghid turistic la Cornișa și mănăstirea Coșula

După ce a fost ghid turistic în Palatul Parlamentului pentru cei săraci care nu pot ajunge la Casa Poporului decât prin filmulețul pus d...